Rezilienţa- de Marisa Salanova


Rezilienţa psihologică este capacitatea de a ne ridica ori de câte ori simţim că suntem la pământ

Rezilienţa psihologică este capacitatea de a ne ridica ori de câte ori simţim că suntem la pământ şi de recăpăta echilibrul şi funcţionalitatea optimă. E o abilitate de a ne adapta la stres sau la situaţii dificile. Cu siguranţă ai trecut  şi tu,de-a lungul vieţii, prin greutăţi şi situaţii-limită, te-ai pierdut cu firea, te-ai stresat, ţi-a fost teamă, te-a cuprins îndoiala dar ai fost nevoit să revii la echilibrul tău funcţional.

Rezilienţa este importantă când îţi lipseşte vitalitatea

Traumele prin care trecem ne afectează! Ele sunt reprezentate de pierderea celor dragi, boli personale sau ale celor pe care îi iubeşti, accidente rutiere sau de altă natură, război sau alte situaţii imprevizibile şi incontrolabile. Chiar şi dezamăgirile zilnice pot să te împovăreze. Fie ajungi la depresie fie la sora ei mai mică, lâncezeala. Aeasta este o stare aflată între depresie şi funcţionalitate. Zilele trec fără a te bucura de frumuseţea vieţii, e incert motivul de exista. Desi nu ajungi la la depresie sau la disperare totală, îţi lipseşte vitalitatea.

Dacă recunoşti aceste situaţii, le-ai trăit, le-ai experimentat dar le-ai şi depăşit, înţelegi valoarea rezilienţei. Rezilienţa psihologică vine la pachet cu psihologia pozitivă, cu cercetarea stărilor de bine, a optimului personal, a bunăstării şi fericirii. Sănătatea nu înseamnă doar absenţa bolii ci o stare generală de bine. Sănătatea este un concept pozitiv. Dar, atenţie, nu este vorba de un entuziasm nerealist.

Această carte stimulează dezvoltarea personală dar o face în manieră realistă

Această carte stimulează dezvoltarea personală dar o face în manieră realistă, ştiintifică, argumentată. Discută despre evoluţie, mentalitate de creştere, depăşire de traume dar o face în termeni realişti, în limitele posibilului şi nu işi propune să vândă iluzii ori speranţe deşarte. Se adresează atât celor cu Mentalitate de Creştere pentru a spori convingerea că îşi pot dezvolta permanent abilităţile, se pot perfecţiona continu, îşi pot doza eficient efortul dar şi celor cu Mentalitate Fixă care se simt vulenrabili în permanenţă, neputincioşi în reglarea emoţiilor, care cu greu îşi gestioneză slăbiciunile. Pe aceştia din urmă îi ajută să îşi reevalueze convingerile de viaţă.

Rezilienţa psihologică se poate dezvolta şi învăţănd din greşelile altora sau anticipând anumite situaţii neplăcute

Rezilienţa psihologică se poate dezvolta şi învăţănd din greşelile altora sau anticipând anumite situaţii neplăcute. Altfel spus,poţi învăţa cum să anticipezi situaţiile negative şi astfel să nu fii afectat de traumele produse de ele. Poţi să înveţi din dramele altor oameni stimulând astfel capacitatea de empatie. Din punct de vedere psihologic, rezilienţa tine de Psihoeducaţie făcută din experienta practică proprie, din experienta practică a altor persoane observate, prin teorie în sala de clasă, prin citit de cărţi precum cea de faţă sau prin informaţii din online. Toate aceste canale duc la dezvoltatea capacităţii personale de a depăşi traumele şi greutăţile vieţii. Conceptele de Learning by doing şi Learning by reading sunt tratate pe larg în carte.

Această carte nu promite iluzii sau căi miraculoase ori scurtături

Rezilienţa psihologică şi dezvoltarea ei la nivel pesonal este şi o lecţie de viaţa împotriva superficialităţii. Trăim într-o  societate în care primează legea efortului minim, imediatul, farmaceutizarea. O societate în care oamenii visează să ia o pastilă şi să aibă succes în viaţă,carieră, familie, să fe fericiţi şi împliniţi. Cum aminteam mai înainte, această carte nu promite iluzii sau căi miraculoase ori scurtături. Totul înseamnă practică în timp, crearea de noi deprinderi şi tipare cerebrale. Capacitatea de rezilienţa te ajută şi la identificarea potenţialului propriu şi la o mai bună autocunoaştere.

Cartea te ajuta să întelegi şi să reduci stresul şi să acorzi prioritate emoţiilor pozitive

Dimensiunea ştiinţifică a acestei cărţi motivaţionale face referire şi la termenul de Neuroplasticitate, acea capacitate fiziologică a creierului de a îşi schimba structura şi funcţiile, de a forma noi interconexiuni neuronale şi de a le consolida pe cele existente. Te ajuta să întelegi şi să reduci stresul şi să acorzi prioritate emoţiilor pozitive precum bucuria, extazul, cordialitatea, veselia, exaltarea, curiozitatea, entuziasmul realist, umorul, răbdarea, amuzamentul, recunoştinţa, speranţa, dragostea, inspiraţia, generozitatea ori serenitatea.  Cartea este un dicţionar explicativ al stărilor de bine nu doar al bolilor. Este o carte despre atitudine optimistă pe fond realist cu aplicabilităţi practice concrete iar atunci când viaţa te loveşte, optimismul devine valoros.

Cezar Laurenţiu Cioc

Consilier psihologic

Comentarii